Luni
Evenimente ecologiceRomânia prinde rădăcini: Voluntarii au plantat sâmbătă la Comăneşti cinci hectare
Comenteaza pe Forum |
Pădurea sădită toamna trecută lângă localitatea băcăuană Comăneşti, în cadrul campaniei „România prinde rădăcini” iniţiată de Realitatea TV este mai mare cu cinci hectare începând de sâmbătă, 4 aprilie. Caravana a revenit pe Valea Trotuşului şi a plantat cu sprijinul voluntarilor încă 26.000 de puieţi de brad, molid şi paltin pe un teren accidentat.
![]()
După acţiunile de plantare desfăşurate cu succes în judeţele Ialomiţa, Dolj şi Iaşi, campania „România prinde rădăcini” a continuat pe Valea Trotuşului, locul în care, în vara anului 2008, s-au produs inundaţii catastrofale cauzate în principal de tăierea abuzivă a copacilor. Procesul de refacere a pădurii a fost început în luna octombrie, iar întoarcerea echipei aici este dovada că misiunea televiziunii de ştiri şi a partenerilor săi este continuă şi susţinută.
Un număr impresionant de voluntari
Cei 3.000 de voluntari au lucrat sâmbătă pe un teren de cinci hectare de lângă plantaţia începută anul trecut, un teren accidentat şi greu accesibil. Acţiunea a durat aproape şase ore. Printre cei care au plantat arbori s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean Bacău – Dragoş Benea, prefectul judeţului – Dorian Pocovnicu, primarul localităţii Comăneşti – Viorel Miron şi primarul municipiului Bacău – Romeo Stavarache. Au venit şi parlamentarii din judeţ, printre care Tudor Chiuariu, Gabriel Berca, Iulian Iancu şi Vasile Gherasim. Vicepreşedintele PNL Mariana Câmpeanu, care a mai plantat aici când era ministru al Muncii, a revenit şi ea la Comăneşti. S-au mai alăturat voluntarilor un grup de alpinişti şi un grup de motociclişti.
Plantarea de la Comăneşti duce mai departe seria de împăduriri care a cuprins în această primăvară o pădure calamitată din Ialomiţa, un lot din „deşertul Olteniei” şi o regiune cu alunecări de teren frecvente de lângă Iaşi. La Sudiţi, Dăbuleni şi Iaşi s-au plantat în total peste 115.000 de arbori, în zilele de 15, 22 şi 27 martie.
Numărul voluntarilor a crescut de la un judeţ la altul, culminând cu recordul de până acum - 6.500 de persoane la Iaşi. Comparativ cu cei 5.000 de voluntari care au participat la cele trei zile de plantare din 2008, în judeţele Suceava, Neamţ şi Bacău, este o creştere fără precedent care demonstrează succesul acţiunii.
“România prinde rădăcini” - parteneri
Campania „România prinde rădăcini” face parte din programul „Cod Verde”, prin care Grupul Realitatea-Caţavencu se implică responsabil şi susţinut în politicile de mediu.
Începută în toamna anului 2008, „România prinde rădăcini” se derulează în colaborare cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Organizaţia Non-Guvernamentală MaiMultVerde şi cu susţinerea Petrom. Lucrările se desfăşoară în colaborare cu Consiliul Judeţean Bacău şi cu Consiliul Local Comăneşti.
Campania se întinde pe o durată de 5 ani, cu plantări succesive primăvara şi toamna, iar Realitatea TV transmite în direct aceste mari acţiuni de voluntariat în sprijinul pădurii şi al unui viitor mai curat pentru generaţiile viitoare.
“Nu-i nimic mai frumos pe lumea asta decât să laşi după tine o pădure, şi nu un arbore. Dacă fiecare dintre noi şi-ar lua în serios destinul, am avea o ţară bogată, frumoasă şi curată. Noi am început cu pădurea, pentru că “România prinde rădăcini” înseamnă mai mult decât a planta. înseamnă sentimentul comunitar, apartenenţa la un loc, adică identitate. şi fiecare dintre noi e dator să şi-o construiască”, declară Mihai Tatulici, iniţiatorul şi realizatorul campaniei “România prinde rădăcini”.
IAA România şi Gala „Oameni pentru oameni” au premiat campania “România prinde rădăcini” pentru cel mai bun program comunitar pe 2008.
Sursa: Realitatea TV
cod verde, impaduriri, maimultverde, petrom, plantari, romania prinde radacini, voluntari
Etichete:
Articole Asemanatoare
- România prinde rădăcini: Cinci hectare au fost plantate luni la Doljeşti
- Aproape 3.500 de voluntari s-au înscris la Iaşi pentru campania “România prinde rădăcini”
- „România prinde rădăcini“, vineri, în Iaşi
- Campania România prinde rădăcini revine la Comăneşti - Bacău
- La Comăneşti, România a prins noi rădăcini
- 50 de profesori ai Şcolii de Pompieri au plantat vineri o mie de copaci
Populare
- Vrei sa scrii despre evenimentele ecologice ? (4)
- Interesati de un Paste 100% eco? Vizitati targul naturist de la Bucuresti! (1)
- Festival ecologic în Retezat (1)
- Caravană de filme cu mesaj ecologic (1)
- Despre noi (0)
Recente
- A 40-a aniversare a Zilei Pământului: o zi de sărbătoare
- Bikewalk, primul marş al bicicliştilor din 2010, în acest weekend
- Un măr românesc la Shanghai
- Cei mai frumoşi câini s-au întrecut la Slobozia
- Sase orase au ramas in cursa pentru titlul de Capitala Europeana Verde 2012-2013
- Sărbătoare ecologistă la adunat deşeuri
