Luni
Evenimente ecologiceTreizeci de tone de deşeuri au fost strânse într-o acţiune de ecologizare a Defileului Jiului
Comenteaza pe Forum |
Aproape 30 de tone de deşeuri au fost strânse sâmbătă în timpul unei acţiuni de ecologizare la care au participat aproximativ 500 de gorjeni şi care s-a desfăşurat în Defileul Jiului, de pe o suprafaţă de circa 25 de kilometri.
![]()
Acţiunea de ecologizare în Defileul Jiului şi albia râului Jiu a fost iniţată de conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj şi a durat mai bine de cinci ore.
La acţiune au participat 200 de elevi de la Liceul Teoretic Bumbeşti Jiu, 30 de studenţi ai Universităţii “Constantin Brâncuşi”, peste 70 de pompieri şi jandarmi, 60 de angajaţi ai Consiliului Judeţean Gorj şi ai Primăriei Bumbeşti-Jiu, dar şi peste 100 de angajaţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj, APM Gorj, Parcul Defileul Jiului, Salavamont şi Poliţie. La ecologizare a particpat şi prefectul Ion Florescu, dar şi noul subprefect, Marcel Romanescu.
“Fiecare participant a primit saci şi mănuşi menajere şi tot traseul de 25 de kilometrii a fost împărţit în cinci tronsoane. Elevii şi-au făcut foarte bine treaba, acţiunea a fost de succes, în urma noastră rămânând o curăţenie exemplară. Toată lumea care a trecut prin Defileu ne-a felicitat pentru iniţiativă. Am avut parte de o zi cu vreme frumoasă. Am hotărât împreună cu prefectul că îi vom premia cu câte o diplomă pe toţi cei care au participat la această acţiune şi la cele de plantare de arbori. Cu toţii ar trebui să protejăm mediul”, a declarat Gheorghe Fometescu, directorul APM Gorj.
Sacii în care au fost depozitate cele 30 de tone de deşeuri au fost transportaţi la groapa ecologică de gunoi a municipiului Târgu-Jiu.
De asemenea, toţi conducătorii auto care au trecut pe Defileul Jiului în intervalul orar 9.00-14.00 au primit de la angajaţii SGA Gorj fluturaşi prin intermediul cărora erau rugaţi să nu arunce la întâmplare deşeurile.
Sursa: Realitatea TV
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Românii au renunţat la peste 200 de tone de deşeuri electrice la campania Marea Debarasare din aprilie
- Elevii din Giurgiu au desfăşurat o acţiune de ecologizare şi au plantat pomi
- Sulfina Barbu organizeaza campania de ecologizare a padurii Cernica
- Poliţişti şi voluntari clujeni participă la prima acţiune din cadrul proiectului “Umbrela Verde”
- De ziua lor, cartile isi doresc sa fie “verzi”
- Eliminarea deseurilor, in grija elevilor. Premii de 5.000 de euro pentru scolile ecologice
Populare
- Vrei sa scrii despre evenimentele ecologice ? (4)
- Interesati de un Paste 100% eco? Vizitati targul naturist de la Bucuresti! (1)
- Festival ecologic în Retezat (1)
- Caravană de filme cu mesaj ecologic (1)
- Despre noi (0)
Recente
- A 40-a aniversare a Zilei Pământului: o zi de sărbătoare
- Bikewalk, primul marş al bicicliştilor din 2010, în acest weekend
- Un măr românesc la Shanghai
- Cei mai frumoşi câini s-au întrecut la Slobozia
- Sase orase au ramas in cursa pentru titlul de Capitala Europeana Verde 2012-2013
- Sărbătoare ecologistă la adunat deşeuri
